Un sunet mut.
Arcusul cade pe podea ca un ecou spart. Corzile se rup una cate una vibrand in lacrimi parfumate. Lumina difuza atinge lemnul dulce. Iti urmaresc privirea lacoma absorbind fiecare nota ce pulseaza taios. Tac ranita. Simt atingerile tale stranii pe trupul meu rece. Imi simti tremurul si nelinistea.
Trupul meu e aici, mintea cauta o scapare. Ma doare fizic dar porneste din mental.
E bizar modul in care te am in gand chiar si atunci cand nu gandesc.
Nu mai vreau sa scriu. Irosesc cerneala, tocesc penelul suferintei impartasind hartiei fragmente de dorinta.
Mi'ai facut rau, dar iti doresc numai bine... eu sa plang, tu sa razi. Eu sa tac, Tu sa canti. Eu sa mor, tu sa zbori...
Candva m'ai pictat in nuantele iubirii... visam calare pe curcubeul nemuririi.
Sursa de inspiratie: Reviste mai vechi.^^
4 comentarii:
bre toata lumea e emo?si suferinda si egoista si dezamagita si acuzatoare?sa facem o secta.:)o brevetam si facem religie ce pusca mea..eu zic ca de multe ori suferim pentru ca realitatea e diferita de ce ne alimentam noi mental sau ca imaginatie...adica dupa cum zic mereu..viata e cruda..cine nu tine pasul e mancat...:)
am uitat..inger sau demon?
toti avem si unul si altul..si ne jucam cu ei...daca ne facem noua rau e strict problema noastra dar daca ranim pe altii...atunci rage egoismul si rautaytea..trebuie niscai cenusa pe bune:)pup
doar ce am fost pe un blog in care am dat de verbul 'calare'.
e la moda :)).
deci trecand calare pe blogul tau,am gasit acest post,care chiar imi place. esti sufletista. poate ar trebui sa fi tu demon.
te-am pupat
hi how are u
so far no message
are u enjoying hoilidays
Trimiteți un comentariu