Poate

Am obosit.

Am obosit sa alerg in cautarea iubirii. Prefer sa stau pe margine, sa astept pana cand ceea ce caut va veni.

Admir cerul cu miile de stele stralucitoare, cu luna sfioasa, cu norii pufosi…

Abia acum descopar banalul pe care nu am avut timp sa il vad cat timp am alergat in toate partile.

Pasarile, cantecul lor.

Frunzele, forma lor.

Razele de soare, caldura lor.

Tu, felul tau de a fi.

Da. Te vad. Pana acum nu am facut-o. Am gasit ceea ce cautam imediat ce m-am oprit. Sunt uimita.

Doar ca… eu… poate te-am gasit pe tine… dar tu… tu… nu m-ai descoperit.

Poate esti in situatia in care am fost si eu. Poate alergi dupa ce iti doresti si in fuga ta nu mai lasi pe nimeni sa se apropie de tine, nu mai lasi pe nimeni sa iti arate ce poate face. Nu esti increzator decat in propriile forte, crezi ca este prea greu sa gasesti pe cineva care sa iti poata face fata, sa te egaleze sau chiar sa te intreaca.

Si totusi… Poate eu, daca as porni din nou in alergare, poate as reusi sa te intrec, poate as reusi sa iti deschid ochii, poate as reusi sa te fac sa intelegi ca nu esti cel mai bun.

As porni din nou in alergare nebuna numai ca sa te intrec.

As porni in alergare nebuna ca sa te am alaturi.

O alergare si o graba in care ma uit in jurul meu, in care cunosc oameni si... daca se intampla sa gasesc pe cineva mai bun, mai bland, mai pentru mine, poate atunci ma voi opri.