Evadare

Pentru ca am obosit sa concurez cu toate... Toate alea. Imi vine sa ma spanzur.
Nu ma mai recunosc. Am sperat sa scap de banalul care ma inconjoara si EA nu o sa ma impiedice. Asta e evident. Nu vreau sa imi distrug scurta saptamana de relaxare din cauza ei. NU VREAU. Ma simt mai incapatanata decat de obicei. Si probabil ca si sunt.
Am schibat anturajul pentru o saptamana si ma simt alt om. Ma simt din nou o copchila handicapata fara probleme. Imi place.

P.S. Imi lipsiti atat de mult, si totusi... Am pierdut si notiunea timpului si TOT. Iubesc senzatia asta.

Asta'i o scuza.

A intervenit ceva, sau mai bine zis Cineva care imi blocheaza gandurile. Nu ma lasa sa imi insir sentimentele pe foaie. Nu mai am ganduri. Suna absurd. Dar eu chiar nu mai sunt in stare sa gandesc. Nu ma mai gandesc la nimic. Doar la El.
Idiotenie intruchipata. Ca doar de aia e pus aici ca sa ma bata la cap, sa nu imi dea mie pace.
Pentru ca nu ma invat niciodata, da' NICIODATA minte ca toti sunt la fel.

Titlu?!

De cateva zile am dat pe acasa doar cate jumatate de ora. Nu mai suport alea 3 camere mici si prea aerisite. Sunt atat de singure, mici si triste. Monotonia cuprinde toate lucrurile de acolo. Totul imi da senzatia ca sunt mai mica decat ar trebui. Ma simt ca intr-un univers care isi mareste limitele cat vreau eu. Sau chiar prea mult. Numai ca universul meu e gol. E pustiu, eu sunt singura. Lucrurile din jurul meu raman la marimea initiala dar marimea camerei/apartamentului le fac sa para la fel de mici ca si mine. Prefer sa stau in alta parte. Nu mai suport nici macar sa dorm in dormitorul meu. Stau in alta parte, jumatate de zi mi-o ocup cu somnul si inotul, iar cealalta jumatate mi-o umplu cu plimbarile pe faleza. M-am saturat de banalitatea atsa, de rutina din orasul asta. Am mai multi prieteni, trebuie sa ma impart in mai multe locuri. Prefer sa stau linistita in alta parte, sa uit de ei si de mine. E vacanta. Nici macar nu simt asta. Nu vreau sa ma plimb printr-un cartier plin de golani. Vreau sa stau acolo unde e multa lume, multa aglomeratie, acolo unde nu ma cunoaste nimeni. Abia astept sa plec in vacanta, undeva unde nu o sa ma cunosca nimeni, iar eu nu voi cunoaste pe nimeni, undeva unde nu o sa atrag privirile sau nu o sa trebuiasca sa salut pe nimeni. Vreau sa plec de aici, sa evadez. Ma oboseste pana si somnul. Ma culc tarziu, cand sunt franta, ma trezesc cu noaptea-n cap din nu stiu care motiv. Orele alea de somn pe care le apuc sunt prea putine. Imi vreau inapoi viata mea, viata pe care o aveam vara trecuta, viata care, chiar daca era banala pentru unii, pentru mine a insemnat totul. Iar acum, acum nu mai sunt ce eram anul trecut. Anul trecut eram un copil fara probleme, cu o prietena fara probleme si cu multi alti prieteni FARA PROBLEME! Acum nimic nu ma mai multumeste, nimic nu ma ajuta sa ma simt bine. Viata mea se invarte in jurul unui bazin, a unui pat si a unui telefon. Nimic nu mai conteaza pentru mine. Sau poate ca eu nu mai contez pentru nimeni ci nimic. Sunt confuza.

Buna dimineata, baieti!

Unele gesturi, mofturi, vorbe care te reprezinta pe Tine, le gasesc si in jurul meu.

Ca de exemplu miscarea rapida a mainii pe care o faci cand esti nervoasa o gasesc foarte bine copiata de fulgere.

Zambetul tau care apare pe fata ta destul de rar il pot asemana fara doar si poate cu o raza de soare jucausa.

Ochii tai stralucitori ii pot vedea seara, sub forma micilor stele care apar pe cer si palpaie linistite pana la rasarit.

As putea sa iti mai dau exemple. Dar nu in asta consta ideea mea.

Cum am zis si mai sus, zambetul ti-l vad rar. Parca nu imi e de ajuns ca si pe tine te vad destul de rar!!! Pe bune, in ultimele luni nu te-am vazut deloc. Dar deloc deloc. Am vazut doar o copie, o papusa fara sentimente.

Asta ai ajuns? O papusa incapabila sa iubeasca, sa doreasca, sa simta?

Imi e greu sa te cred.

Nu erai asa. Revino-ti!

Nu iti dai seama ca ai ranit, ai rupt, ai omorat cate ceva in fiecare?

Mai bine NU

Unele lucruri sunt facute sa ramana la forma lor originala.

Poate sunt lucruri care sunt facute sa NU existe.

Scurt si la Obiect

Desi nu ma intelegi, nu realizezi ce vreau sa spun, ai senzatia ca vina iti apartine, te comporti ca un copil, iti versi nervii pe mine, imi spui ca ma urasti eu te iubesc. Pentru ca daca o sa ajung ,,o scriitoare vestita" cum ii zici tu, o sa iti dedic un roman, nu un capitol din ceea ce scriu. (Asta pentru ca stiu ca nu o sa ajung niciodata o de aia.)

Desi ma crezi obsedata de carti, iti bati joc de mine, crezi ca nu imi dau seama ca faci glume pe seama mea, ma injuri cu orice ocazie, ma barfesti la toate colutirile eu te ajut cand ai nevoie. Pentru ca mai am un an de suportat si scap de tine.

Desi nu iti convine cum ma imbrac, cum ma port si cum traiesc mie nu imi pasa. Pentru ca nu o sa ma conformez si nu o sa respect niciodata ceea ce zici tu, o sa continui sa te oftic si o sa te disper pana o sa albesti.

Raza de Luna

Incerc sa scriu ceva si nu ma simt in stare. Nu ma simt in stare sa mai scot ceva interesant din mine.

Reiau in minte ce am facut azi. Nimic interesant.

Reiau ce mi-a ramas intiparit in minte. Luna si reflectia ei pe apele Dunarii. Luna privita printre crengile unei salcii. Luna invaluindu-ma in lumina. Luna comparata cu un felinar, cu un licurici si cu display-ul telefonului. Raza de Luna oferindu-mi o imbratisare calda.

A da. Culmea. Imbratisarea aia calda o vedeam, nu o simteam. Da. Am vazut Raza de Luna cand si-a intins bratele stralucitoare ca sa ma cuprinda. Mi-a soptit ceva neinteles care suna ca o intrebare. Am raspuns simplu printr-un ,,Da" ezitant. Apoi am vazut cum Raza de Luna dispare. Disparea in mine. Intra in mine. O vedeam. O vedeam cum intra toata in inima mea.

Acum, cand merg pe strada am senzatia ca partea stanga imi atarna mai greu. Oare atat de mult cantareste o Raza de Luna?

Dupa o vreme, cam dupa 5-6 nopti petrecute in fata Lunii am inteles: Raza de Luna nu cantarea mult. Ea nici macar nu intrase in mine. Eu devenisem o mica Raza de Luna. O raza care lumineaza calea cuiva, care sprijina pe cineva, undeva. O mica Raza de Luna in crestere.

EmotiName

Ma plicitiseam cu un amic si am pus nume la emoticoane/emoticonuri:

:) - Purice

;) - Tic

:"> - Bujor

>:D< - PasariLatiLungila

:D - Patrat

:)) - Limbutsa

:( - Melancolicul

:(( - Lacrimioara

:* - Boozok

:X - MissLove

X( - Rage

[-( - Negativistul

:-L - Pesimistul

:-# - Degetel

:o3 - Urechiusa

:@) - SpargeNas

(*) - ScoateSpargeOchi

;;) - Sprancenica

;)) - Manutsa

:-/ - Intrebare

8-} - FaraCreier

:P - Pedepsitu'

=(( - Sinucigasu'

:-S - BOO!

B-) - Coca

:-> - LittlePerve

:O - ShakeIt

>:) - LimbutsaMov

: - Indiferentu'

/:) - WTF?

8- - Rotunjorul

o:) - Chelu'

:o) - Trompetutsa

Little Story

Everyone Has a Story.

It is always a Story told by the Sky.

Because the Sky is there every day.

And the Sky is different every day.

And the Sky tells our Story.

It tells our Story to the Whole World.

AntiPatie

Apreciez scopul, nu metoda.
Apreciez zambetul, nu cuvantul.
Apreciez ambitia, nu indiferenta.
Apreciez fapta, nu promisiunea.
Apreciez singuratatea, nu popularitatea.
Apreciez ajutorul primit, nu rasplata asteptata.
Apreciez imbratisarea, nu dispozitia.
Apreciez calmul, nu repezeala.

Concluzie: Cat de anipatica imi sunt!

Succes. Mori de Ciuda

‘’Nu pot sa pricep cum este posibila atata monstruozitate, atata prostie in copilul asta pervers.’’ Zice Mircea Cartarescu in Gemenii Oare m-a cunoscut vreodata? Cuvintele astea, sub o forma mai… mai urbana, imi sunt repetate zilnic. Se invart in jurul creierului meu, fara a le putea intelege, fara a le gasi rostul. De ce imi sunt repetate numai mie? ,,Daomne ce copil pervers esti!’’ sau ,,Ce om prost… cum poti fi atat de rea cu ea?’’.
Acum probabil va imaginati ca eu, un copil diferit printre oameni normali, sunt o pata neagra intr-un colectiv care ar fi perfect daca EU as sta departe de el.
Ei bine… va inselati.
Nu scriu asta cu intentia de a-mi face o imagine cat mai buna printre voi, oameni care cititi cu mai multa sau mai putina placere asta. Scriu asta doar din plictiseala. Din simpla lipsa de ocupatie.
Ce vreti sa fac?
As putea face recenzii de carte. Vreti? Eu nu. Nu ma pricep.
As putea scrie povesti cu printi si printese.
Vreti? Nici eu. Nu ma pricep.
As putea sa fac reclame la produse de la Oriflame sau as putea foarte bine sa imi povestesc viata. Nu vreau.
As putea sa fac multe. Dar nu vreau.
Nu imi povestesc viata. Viata e ceea ce vad ceilalti.
Eu imi povestesc sufletul.
Imi povestesc partea aia a mea pe care nu o stiu decat eu. Povestesc o bucata din mine pe care, normal, unii o inteleg gresit. Asta nu e bine.
Aproape zilnic incerc sa ma conving ca tu esti doar… doar o umbra, iar pagina asta e… ce e? E o bucata din sufletul meu. Nu. Nu e o bucata.
E sufletul meu. Sufletul meu scris. Un suflet pe care il vei vedea daca cutezi sa te uiti la el printre randuri, printre litere. Daca ai sti CUM sa citesti poate ca ai vedea ce simt. Nu. Nu ai vedea. Ai simti.
Dar Nu. Tu nu simti. Nici un vezi. Pur si simplu citesti. Nu ai un scop.
Si acum., zii ca nu am dreptate.
Zi-mi ca tu citesti de placere, ca tu simti, ca tu ma intelgi, ca iti dai seama cat sufar. E pe naiba.
Sa iti dau cateva argumente la asta?
In primul rand NU sufar. Am o viata pefecta. Doar ca tu nu iti dai seama ca de fapt iti citesti viata TA nu pe a mea.
In al doilea rand nu cred ca esti apt ca sa imi intelegi sufletul. Iti ajunge.
Daca mai ai nelamuriri ma poti intreba. Iti raspund cu cea mai mare placere.
Si acum stai sa ghicesc. Stai si te oftici ca am o viata perfecta.

Motivul Zilei de Maine

Imi vorbesti fara cuvinte.

Imi zici ca nu ma iubesti, dar ma minti.

Stiu asta.

Imi spui ca nu vrei sa ne mai vedem.

Ma minti.

Asta-I tot ce ai de facut: sa ma minti, sa ma induci in eroare, sa iti bati joc de mine, de munca mea.

Vrei sa ma schimbi.

Vreau sa ma iubesti asa cum sunt.

Vrei sa te las asa cum esti.

Asa o sa fac.

Esti gelos. Nu imi oferi libertatea pe care mi-o doresc. Ma simt ca intr-o cusca.

Simt nevoia sa evadez, sa ma duc departe de tine, intr-un lan de secara, sa fiu singura, sa pot alerga, sa pot tipa pana raman fara glas, fara putere.

Am nevoie de o pauza.

Merit o pauza.

Dupa tot efortul pe care l-am depus incercand sa te suport, trecand cu vederea toate defectele tale, doar pentru a-ti fi tie bine.

Am nevoie de cineva pe care sa iubesc cu adevarat, sa ma iubeasca fara sa incerce sa ma schimbe. Stii ca eu nu am incercat niciodata sa te schimb.

Motivul zilei de maine?

Asta erai tu pentru mine… eu pentru tine…

Poate

Am obosit.

Am obosit sa alerg in cautarea iubirii. Prefer sa stau pe margine, sa astept pana cand ceea ce caut va veni.

Admir cerul cu miile de stele stralucitoare, cu luna sfioasa, cu norii pufosi…

Abia acum descopar banalul pe care nu am avut timp sa il vad cat timp am alergat in toate partile.

Pasarile, cantecul lor.

Frunzele, forma lor.

Razele de soare, caldura lor.

Tu, felul tau de a fi.

Da. Te vad. Pana acum nu am facut-o. Am gasit ceea ce cautam imediat ce m-am oprit. Sunt uimita.

Doar ca… eu… poate te-am gasit pe tine… dar tu… tu… nu m-ai descoperit.

Poate esti in situatia in care am fost si eu. Poate alergi dupa ce iti doresti si in fuga ta nu mai lasi pe nimeni sa se apropie de tine, nu mai lasi pe nimeni sa iti arate ce poate face. Nu esti increzator decat in propriile forte, crezi ca este prea greu sa gasesti pe cineva care sa iti poata face fata, sa te egaleze sau chiar sa te intreaca.

Si totusi… Poate eu, daca as porni din nou in alergare, poate as reusi sa te intrec, poate as reusi sa iti deschid ochii, poate as reusi sa te fac sa intelegi ca nu esti cel mai bun.

As porni din nou in alergare nebuna numai ca sa te intrec.

As porni in alergare nebuna ca sa te am alaturi.

O alergare si o graba in care ma uit in jurul meu, in care cunosc oameni si... daca se intampla sa gasesc pe cineva mai bun, mai bland, mai pentru mine, poate atunci ma voi opri.

Antonime. De ce cant?

Ma gandesc… Da. Ma gandesc la antonime. Ma gandesc cat de… stiu si eu… cat de mult ma reprezinta. Orice imi spui poti fi sigur ca o sa fac pe dos totul, nu neaaparat intentionat.

Am un dar de la Mama Natura. Cred ca singurul. Dar totusi, cred ca prietenii mei ma plac asa cum sunt… Cred! Ma rog. Le sunt recunoscatoare ca ma suporta, desi, uneori, sunt sigura ca nu ma comport cum trebuie.

Sa vedem.

Sa dam un exemplu concret.

Ora de fizica. Toata lumea e adancita in probleme, formule, calcule si alte de-astea. Numai eu cant. Imi zici sa tac. Cant.

Cant in continuare pentru ca viata e frumoasa si pentru ca dupa o zi de scoala urmeaza seara cand ma regasesc in stelele de pe cer.

Cant pentru ca dupa luni si luni de invatat si de tocit vine vacanta. Vin cateva luni de vacanta, luni in care ma duc la mare ca sa ma regasesc in valurile zbuciumate.

Cant pentru ca stiu ca in una din pauze tot trebuie sa te zaresc, sa te salut, sa imi zambesti si sa faci o gluma de care o sa rad de 3 ori :

1.cand o zici

2. cand o zic mai departe

3. si cand o sa o inteleg.

Cant pentru ca Tudor Chirila canta despre vara in castile mele si pentru ca si el canta despre betie si despre inimi frante.

Cant pentru ca in clasa sunt cativa dintre prietenii mei cei mai buni si sunt aproape de ei.

Cant pentru ca stii ca imi place sa te calc pe nervi.

Cant pentru ca sunt afoana si pentru ca asta il face sa zambeasca pe colegul meu de banca.

Cant pentru ca atunci cand fredonez ceva ma simt ca un copil fara griji, un copil de clasa 1 printre huligani.

Cant pentru ca imi aduc aminte de tot ce e important pentru mine.

Cant pentru ca asa vreau eu.

Cant pentru ca asta ma face sa uit de toate problemele.

Cant pentru ca exist.