miercuri, 23 iunie 2010

Vanille II

De ce se adaptase si se resemna la tot ceea ce o inconjura?
Acum se indreapta cu pasi repezi spre ceea ce pare a fi un mic cartier de la periferia orasului.
Inca isi mai aduce aminte numele ei complet, numele ei adevarat. Dar nu il mai vrea. Il reneaga. Vrea sa uite acel trecut frumos, fericit. Vrea sa ajunga cineva prin povestile pe care le zice, sa ajunga cineva fara banii si posibilitatile pe care i le ofereau vechii parinti.
Acum parintii ei erau tufele de trandafiri uscati in acel anotimp si bratele lungi ale unei salcii goale.
Si-a uitat caciula pe banca pe care doarme de obicei si vantul sufla in parul ei cu o energie de nestavilit. Ii e dor de o cana de lapte cald cu cacao imapartita la doua, de cele doua cornuri cu ciocolata pe care, desi erau doua, fiecare era imapartit in doua. Ii e dor de tot ce avea inainte si impartea la doi. Dar sora ei mereu a fost putin mai egoista. Probabil ca se bucura acum ca nu mai are cu cine sa imparta.
Sora ei... erau atat de diferite si totusi aratau la fel. Vanille era calma, nu se enera niciodata si nu avea puterea sa se impotriveasca surorii ei care, desi mai slabuta, avea un comportament mai violent, era capricioasa si se infuria imediat. Tot ce avea Vanille, ii lipsea surorii ei si invers. Singurul lucru care le asemana era aspectul vizic: amandoua inalte, brunete, cu ochi verzi si buzele rosii. Niste gene mari ii impodobeau pleoapele albe si cativa pistrui [identici, pe ambele fete] semanau cu niste lacrimi care nu au curs niciodata.
La inceput, cand s'a pierdut, Vanille a fost, cateva zile, intr-o convalescenta care nu ii permitea sa se miste, sa clipeasca sau macar sa se hraneasca. Astefel, dupa cateva zile in care nu s'a miscat, un trecator a vazuto si a incercat sa vorbeasca cu ea. Punand tacerea ei pe seama caldurii si a foamei, a luat fata in brate pana acasa. Acolo, Vanille a inceput sa fie constienta ca poate face diferite lucruri si fara sora sa si ca inima ei este capabila si de alte sentimente decat tristetea. A inceput sa zambeasca, sa vorbeasca si chiar sa spuna povesti. Asta era activitatea ei preferata, nu? Omul i'a promis ca o va vizita zilnic si ii va da de mancare pentru o poveste, doar cu conditia ca ea sa isi gaseasca un loc in care sa doarma, pentru ca el nu o putea tine.
Si a venit in fiecare zi la ea, i'a adus cate un colt de paine si, in zilele mai friguroase lapte caldut. Un adevarat festin.
Dar acum a ajuns la locul in care, deja, cativa copii o asteptau nerabdatori. Gata cu gandurile melancolice. Nu a zambit dar copii nu se asteptau. Nu au vazut niciodata, pe fata alba cu ochi verzi, un zambet propriuzis. Nici nu se mai asteptau. Nimeni nu stia nimic concret despre ea, dar toti stiau ca a trecut prin clipe grele.
S'a asezat linistita pe o cutie de carton care, sub greutatea ei a cedat si acum parea ca sta pe un tron fara picioare, inconjurata de un alai care astepta cu ochii lucitori.
A privit resemnata spre multime. Aceeasi ochi pe care deja ii cunostea. O privire mai atenta si a zarit, undeva mai in spate, o pereche de ochi verzi si, pentru o clipa, inima ei a sangerat. Probabil ca s'a observat si pe fata ei pentru ca ceilalti ochi au privit in spate spre nou-venitul. Acesta a privit surprins spre ceilalti dar nu a spus nimic. Avea un par negru si ochii verzi. Tenul alb ca laptele si cativa pistrui aruncati la nimereala. Parul, scurt si ciufulit ii dadea un aer de strangar si buzele, rosii il faceau sa para un strengar romantic. Un ultim romantic.
Dar Vanille nu s'a lasat pacalita si s'a uitat spre multimea care incepea din nou sa priveasca spre ea. Asa. ,,Subiectul" spuneau ochii ei.
Niciodata nu vorbea in plus. Doar povestea si apoi se ridica si pleca. Nimeni nu o urmarea, cu exceptia celui care avea sa ii dea mancarea. Si acesta se limita pana la coltul strazii. Apoi nimeni nu stia unde dispare pentru ca nimeni nu se astepta ca, un copil imbracat saracacios si fara parinti sa mearga prin centru orasului.
-Povesteste despre gemeni, despre copii care arata la fel.

8 comentarii:

raza de soare spunea...

e grozava povestaioara, m-ai fascinat deja, dar vreau si eu un exemplu de povestioara...:D...poate in episodul urmator:D

BeBe^^ spunea...

Stii raza de soare... Eu nu sunt cu povestile. Adica... Poate o sa incerc dar nu promit nimic. O sa fie greu. Tu esti fata cu povestile prin zona asta. :) Ai vazut: eu sunt in stare doar de postari in care tip, zbier, invinuiesc. :)) Rareori apus sa scriu ceva... dragut. Oricum. O sa incerc. :))

BeBe^^ spunea...

Oircum momentan lucrez la o pagina separata de blog. O sa o vezi si pe aia. O sa se numeasca... Despre mine" asa ca Vanille cred ca mai are de asteptat. Oricum. Acum ma gasesti si aici:
http://destroytheroutine.blogspot.com

raza de soare spunea...

@Inteles draga mea Smile...auzi la ea cica nu-i cu povestile, dar Vanille tot o poveste e (cred) si una reusita:D oricum astept continuarea...

BeBe^^ spunea...

Nu raza, nu sunt cu povestile. Vanille. Nu e o poveste. Nici macar nu voiam sa aiba legatura intre ele povestirile depsre ea. SI nici nu stiu daca o sa aiba. Ideea e ca nu cred ca ma simt in stare sa scriu o poveste in cadrul altei povesti. dar o sa incerc. Singura poveste pe care am scriso si, sa ii spun asa, a fost debutul meu, este rpima mea postare de pe blogul asta. Cuvintele unui copil inecat in dragoste. Povestea aia ma facut sa scriu pe blog. :))
App. am terminat pagina la care lucram. O gasesti in dreapta la Pagini -> Despre mine. :) DOar daca te intereseaza. A da si... oricum inca nu e gata. :))

raza de soare spunea...

oho...sa ma uit...imediat sa traiti!

raza de soare spunea...

Doamne e minunata pagina aia despre tine...si e minunata nu prin faptul ca toate laudele sunt adevaruri simple si pure pe care le meriti, dar e minunat ca ai atatia prieteni...

BeBe^^ spunea...

Atatia prieteni... da. Da raza. E minunat stiu... Cel mai rau e ca, din toti care sunt acolo... 3 nu sunt in oras... Adica... sunt imprastiati. :))

Trimiteți un comentariu