vineri, 25 iunie 2010

Vanille III

Se facuse liniste. Erau cateva priviri dezaprobatoare ale copiilor mai mici care voiau sa auda basme cu zane si Feti-Frumosi dar in rest, toti priveau curiosi. Vanille s'a incruntat pentru o secunda: erau prea multe amintiri. Apoi s'a hotarat. A privit insistent la proprietarul ochilor verzi care rostise cuvintele si a intins mana dupa o piatra. Toti priveau aproape spreriati. ,,Ce are de gand sa faca cu aia?!".
Vanille, insa, calma, s'a ridicat de pe cutia pe care isi gasise locul si a intins piatra unui baietel.
-Sparge'o!
Acesta a privit curios si nedumerit la Vanille dar nu a spus nimic. A trantit piatra de asfalt. Un zgomot surd si atat. Vanille s'a aplecat dupa ea si i'a intins'o iar.
-Mai incearca.
Si tot asa. Abia la a 7-a incercare din forma ovala si fina a pietrei s'a desprins o bucata mica.
-Cat efort trebuie sa depui ca sa spargi o piatra? Si ganditi'va ca, piatra asta e alcatuita din milioane de fire de nisip, ceea ce ar trebui sa o faca sa se desprinda mai usor. Dar cum ele nu se tradeaza unele pe altele, piatra nu se sparge decat atunci cand, cateva din ele obosesc sa mai faca fata.
Asa sunt si copiii care arata la fel. Doar ca sunt doi si se sustin unul pe altul. Nici unul nu cedeaza si, uneori, nici macar nu ii poti desparti. Dar doar uneori, pentru ca rautatea oamenilor afecteaza mai mult doua suflete asemanatoare decat forta asupra unei pietre. Asa au fost odata un baiat si o fata.
Si multimea a intepenit la pauza brusca facuta de Vanille. Un zambet smecheresc s'a asezat pe fata fetei care priivea fix la baiatul din spate.
-Amandoi la fel ca infatisare: aceeasi culoare a parului, aceeasi culoare a ochilor si a tenului. Va las pe voi sa va imaginati culorile. Si stii ce era ciudat? Aratau la fel dar comportamentul era complet diferit. Daca baiatul era bland si ascultator, zambea des si ii placea sa stea in compania altor persoane, fata era aproape salbatica. Ea... ei bine... ii placea sa stea doar in compania fratelui ei care cauta atentie dar incerca sa se imaprta in doua: voia sa fie cu ea si sa joace propriile lor jocuri in timp ce isi dorea sa se afle in compania altor persoane. Atunci cand era impreuna cu sora sa, isi dorea cu ardoare sa asculte povestile altor oameni, iar atunci cand era impreuna cu altii il cuprindea un dor nestavilit de sora sa.
Situatia a stat in felul acesta pana la varsta de 15 ani cand, din nu se stie ce cauza, mama gemenilor a murit, iar tatal lor, dupa scurt timp, din cauza durerii, s'a dus si el. Ramasesera doar ei doi si o matusa prea batrana ca sa poata avea grija de ei.
Dar fata se schimbase, nu mai era aceeasi persoana egoista si rea. Ii placea si ei sa stea in compania altora dar prefera compania baietilor pentru ca, ei bine, se transformase intr-o frumusete de fata cu bucle care ii saltau in jurul fetei la orice tresarire si ochii care te priveau insistent si curios. Purta cele mai frumoase rochii atunci cand iesea cu fratele ei in oras. 
-A da... Fratele ei. Aproape uitasem de el.
Si atunci Vanille a privit din nou cu rautate spre baiatul cu ochi verzi.
El era la fel ca atunci cand era mic doar ca, acum, ca si ceilalti baieti, se indragostise de sora lui. Era prea bun ca sa fie gelos pe ceilalti dar se simtea mandru ca el era cel care dormea in aceeasi camera cu ea, ca el era cel care o vedea in halatul ei de baie, ca el era cel care o insotea peste tot. Si el era fermecator doar ca, spre deosebire de sora lui, nu era inebunit dupa compania persoanelor de sex opus. Era rece si indiferent fata de fetele care dadeau semne ca il placeau. 
-Vreti sa va dezvalui numele lor? El era Aris, iar ea Iris. Nume simple dar pline de insemnatate.
Casa lor era plina de clinchetele vocii fetei:
-Aris, Aris te rog haide sa te joci cu mine, te rog!
Si Aris venea fara sa spuna o vorba, intrerupandu-se din ceea ce facea. Cand el o chema pe ea, situatia era diferita.
-Iris, Iris haide sa te joci cu mine, te rog!
-Aris acum am treaba. Mai tarziu te rog. Si trecea pe langa el, fluturandu-i in urma buclele.
Atunci cand Aris parea foarte dezamagit de refuzul ei, aceasta il pupa fugar pe frunte si il facea sa isi revina... in mare parte. Asa au inceput sa se joace doar atunci cand avea ea chef.
In ce constau jocurile lor? Mergeau in camera in care erau carti si le luau. Le asezau dupa culori, faceau forme, castele orice. Si se distrau.
-Dar, hai sa trecem peste partea asta si sa ajungem acolo unde vrem cu adevarat sa ajungem.
Intr-o zi in care afara ploua, si ploua si ploua, o zi in care nu puteai iesi sa te plimbi, Iris statea la geam si privea visatoare in departare.
Aris, bine dinspus si avand chef de joaca a venit vesel si i'a propus sa se joace cu el dar ea nici macar nu l'a bagat in seama.
-Iris! Iris esti bine? Iris haideee.
Atunci ea s'a intors spre el si a zambit larg.
-Aris vino langa mine. Si el a venit. Am intalnit pe cineva. Aris privea ciudat. Am intalnit un baiat, Aris. Si e bun cu mine si ma iubeste si il iubesc. In acea secunda in sufletul lui a incoltit gelozia. Si stii ce avem de gand? Avem de gand sa fugim dar tu, tu sa nu ii spui matusii. Iti spun pentru ca am incredere in tine si nu vreau sa iti faci griji pentru mine.
Brusc, corabiile lu' Aris s'au inecat. Ii promisese ca vor fi impreuna intotdeuna. Ca se vor juca in biblioteca amandoi si ca vor iesi impreuna afara. Iar acum urma sa plece, sa il paraseasca. Ochii lui erau inecati in lacrimi.
-Dar, Iris... nu poti sa pleci. Ma parasesti. Ma lasi singur? Nu poti... Ai promis. Ai promis ca vei fi aici pentru mine intotdeauna. Vin cu tine. Nu poti... Nu ma lasi aici. Ma omor.
-Doamne, Aris ce copil esti. Cum sa te omori? Vei vedea. Vei gasi si tu o fata frumoasa pe care o vei iubi si te vei juca cu ea, o sa invatati jocuri noi impreuna si o sa fie bine. Dupa ce Matusa moare tie iti va reveni toata averea si vei putea ramane aici fara nici o problema. O sa vezi. O sa te iubeasca.
Si Iris a plecat de acasa si doar Aris stia ca nu a patit nimic. Dar el era prea suparat. Pentru un timp nu a mai iesit din casa. A refuzat sa mai vorbeasca, sa se joace. Tot ce facea era sa stea in patul lui Iris, cu perna ei in brate, simtind mirosul ei.
Dar Iris a avut dreptate. Dupa cativa ani, Aris s'a trezit ca iubeste din nou o fata cu bucle fine, cu ochii atenti, cu un zambet de margaritar si cu o voce care suna ca un clinchet de clopotei.
Si Aris parea fericit dar inca isi aducea aminte de Iris si de frumusetea ei, de zambetul ei si de jocurile pe care le stiau doar ei. 
Atunci Vanille a vrut sa se ridice si sa plece, dar vocea baiatului cu ochi verzi a rasunat:
-Si finalul?
-Nu exista final. Pentru ca ei inca traiesc. Sunt personaje care nu au murit. Inca sunt aici, spunea in timp ce isi punea un deget pe locul unde trebuie sa fie inima.
Si a plecat, urmarita indeaproape de doi ochi verzi si o pereche de pasi repezi.
-De ce esti ca mine?!

11 comentarii:

Andreea spunea...

Foarte frumoasa povestea....Profunda,ma face sa fiu entuziasmata si curioasa...Mai vreau!..:)

Ana spunea...

stiam eu ca faci ceva diferit :)) imi place :)

Ana Gabriela spunea...

cat mister, cat sentiment, cata emotie...minunat draga mea Smile...

"piatra asta e alcatuita din milioane de fire de nisip, ceea ce ar trebui sa o faca sa se desprinda mai usor. Dar cum ele nu se tradeaza unele pe altele, piatra nu se sparge decat atunci cand, cateva din ele obosesc sa mai faca fata."

m-ai spart cu asta:X

BeBe^^ spunea...

Andreea ma bucur ca iti place povestea mea. :)

BeBe^^ spunea...

Si Anna, da, normal ca fac ceva diferit. Si totusi nu e chiar original. O sa iti explic altadata. Adica... nu sunt plagiatoare. Ma rog. Cum ziceam: o sa iti explic altadata... :)

BeBe^^ spunea...

Raza de soare sunt incantata de faptul ca si tie iti plac povestile mele asa cum si mie imi plac ale tale. Doar ca tu, spre deosebire de mine, scrii pobesti cu talc. Ale mele sunt... imposibile. Adica... doar povesti. ;))

Ana Gabriela spunea...

fiecare floare isi are magia ei...

Ana Gabriela spunea...

asa cum fiecare minune a creatiei nu se ma poate repeta..

BeBe^^ spunea...

Fiecare floare?! Cata buruiana ma simt. :))

Anonim spunea...

Povestea asta chiar e adevarata?! :|
Foarte frumoasa oricum :X

BeBe^^ spunea...

Nu anonim,. Povestea nui e adevarata. O sa iti povestesc alatada care a fost sursa mea de inspiratie. Citeste in continuare. :) Comenteaza si zi'mi ce parere ai. Saprtamana asta cred ca pun si urmatoarea parte pe care incxa nu am scriso. :)

Trimiteți un comentariu