Am. Mai vreau. Iti ofer.

Stii de ce imi e cel mai frica? De Mine. De mine si de spontaneitatea mea.

Si stii de ce imi mai e frica? De... Ce mai conteaza.

Ma vezi? Priveste-ma. Ma vezi? De ce nu ma vezi? Iti spun eu. Nu stiu cine sunt, ce sunt sau pur si simplu PENTRU ce sunt aici. Uneori nici macar nu imi pot da seama daca chiar SUNT eu sau o simpla iluzie, un sentiment pierdut, o speranta sau o lacrima.

Uite. Uneori nici nu vreau sa stiu adevarul. Uneori vreau doar sa inchid ochii. Sa ma las cuprinsa de somn, sa ma odihnesc, sa recuperez miile de nopti pierdute. Stii de ce?
Pentru ca nu vreau sa imi aduc aminte pentru CE si pentru CINE le-am pierdut. Gandeste-te. Pentru ce le-am pierdut? Pentru nimicuri. Pentru cine? Pentru nimeni.

Stii. Poate tu nu vezi. Poate ea nu vede. Poate el nu vede. Poate nimeni nu vede. Dar va spun eu. Am nevoie de o imbratisare. O imbratisare data din inima. O imbratisare care sa imi demonstreze ca nu sunt chiar singura, ca nu ma-ti uitat cu totii.

Ma rog. Poate iti pare banal. Poate iti pare penibil. Poate ca am si eu vise, dorinte, sperante pe care nu vreau sa le mai distruga cineva. Vreau sa imi fie bine. Vreau sa fiu eu. Vreau sa plece primavara cu tot cu pasarelele ei si cu zambetele mele false.

Prinde-ma de mana si vino cu mine. Ai incredere in mine. Nu iti pot face rau. Iti voi zambi. Si atat. Vreau sa iti ofer un zambet. Cel mai frumos zambet pe care il pot oferi cuiva. Il sacrific pentru tine. Doar ca vreau sa ma asigur ca nu il ofer unui nimeni. Vreau sa fiu sigura ca ti-l ofer TIE!