Reteta pentru o zi ,,perfecta''

Asa ma scoate lumea din sarite uneori... Imi vine sa arunc cu ce apuc!
Cam asta e reteta pentru o zi perfecta: zumzete si barfe la toate colturile + tipatele parintilor tai pe care le auzi cum intri pe usa + o cearta zdravana cu un prieten bun (sau in cazul meu cu mai multi) + o replica de tot cacatul de la un prieten cu care inca nu te-ai certat. La toate astea se adauga si putin sarcasm din partea celor pe care ii consideri apti sa te asculte. Se pun toate in 24 de ore si gata. Trebuie doar sa astepti.
Asa arata o zi normala pentru mine... a devenit rutina in ultima saptamana. Nu numai ca m-am certat cu prieteni foarte buni si cu ai mei. Asta nu e nimic. Sa vezi cum e sa iti sara in cap si o amintire de care iti e efectiv dor.
Si toate astea doar pentru ca asa trebuie sa arate un an normal de'al meu. Incepe cu o luna proasta si se termina cu... o alta luna proasta. De pe urma carora iti revii... sau nu. Dar nu'i nimic! Oricum de la viata nu poti cere minuni... ci doar putina magie.

Pentru ca nu doar eu prefer Visele.

Ma inec in ganduri. In gandurile tale. Ele imi taie respiratia si ma sufoca. Nici nu cred ca iti dai seama ca eu sunt cam... in fiecare gand de-al tau. La inceput, la sfarsit sau pur si simplu peste tot.
Ah cum zambesti cand iti amintesti de zambetul si replicile mele taioase... Nici nu stii tu de cand stau eu in mintea ta. Aproape ca mi-am mutat domiciliul acolo. In corpul meu nu am mai fost de mult. Si tu zambesti, zambesti fara nici o problema, nu iti pasa de ei, de ei cei din jurul tau.
Zambesti incontinuu si te gandesti la mine, la sufletul tau de departe.
Sufletul tau a ramas singur si se impaca cu gandul asta. Dar incearca sa iti aline chinul gandindu-se la mine.
Te mangai cu vorbe si te alinti pe langa ganduri. Iti palce viata ta de acum... Viata ta ireala. Nu mai stii sa traiesti in realitate. Te-ai inecat in vise. Inca speri ca o sa fiu langa tine. Si speri azi, speri amine si speri degeaba. Pentru ca stii ca nu o sa fie asa. Stii dar nu vrei sa crezi. Refuzi sa crezi realitatea.

Cutreier universul. Pana ma satur.

Ghemotoc de matase imi mangaie fata.
Joaca hipnotica a firelor de praf ma cuprnde.
Ma simt mica.
Ma scufund in sfarsit si eu, in lumea atomilor.
Observ viata de aproape.
Zambetul ma oboseste.
Vreau sa uit.
Ma scufund in obsesie.
Ma las prada emotiilor.
Lacrimile imi cutreiera fata fara a intalni un obstacol.
Acum sunt un atom.
Nu imi mai pasa de voi, ma transpun in noua mea lume.
Ceva ma atrage spre pamant.
Ceilalti inca zboara.
Si ei ma lasa sa cad.
Dar totusi cativa incearca sa ma prinda.
Nu reusesc.
Ma scufund in vid si vreau sa revin din nou in lumea mea, acolo unde sunt un om si lacrimile intalnesc mii de pori drept obstacol.

?!

Stau si ma gandesc la... nu stiu sigur la ce. Dar totusi...
Inainte gaseam ceva spectaculos intr-o zi banala, ceva care sa imi dea un subiect pentru o postare... Acum in schimb nu prea mai gasesc nimic... Adica... sunt destul de multe chestii care ma marcheaza si as avea sa spun despre ele vrute si nevrute... dar... Nu stiu. In gand imi fac postarea pana la ultimul punct si ultima virgula, iar atunci cand vine vorba de scris pe bune... totul dispare.
Am zis ca e de vina tastatura si am incercat sa scriu pe foaie. Nu a avut nici un rost. Imi pierdeam si mai repede ideile. Asa ca am incercat sa schitez cate ceva pe telefon. La inceput a iesit ceva ceva dar si asta a disparut.
Cat de incantata eram inainte cand cineva facea un gest nefiresc sau arunca un lucru... Ideile veneau in torente si nu ma slabeau pana nu le puneam pe ,,hartie''. Dar acum...
Sincer... acum ma sperii de mine. Eram plina de viata si vioiaie.. acum trebuie sa ma fortez prea mult. Aproape ca as vrea sa renunt. Dar nu o fac. Nu stiu de ce dar nu imi sta in fire sa renunt, iar de data asta nu o sa fie o exceptie.
Ce Dumnezeu?! Trebuie sa-mi treaca... chestia asta de toamna, nu?!^^

Drumul milenar al cartii in lume

Caramizile de lut ars pe care babilonienii isi scriau poemele, legile si rugile au fost primele carti aparute in lume. Cum arata o astfel de carte? Caramizi groase de 2-3 cm, late de 25 de cm si lungi de 37 cm pe care scribul - marele invatat al timpului - scria pe lutul moale, inca nears, sute de semne. Fetele scrise primeau numere de ordine. Cand intregul mesaj era gata scris, foile erau asezate in stive, in bibliotecile cu rafturi trainice. Aceste carti cu file de lut ars, urmate, mai tarziu de cele de metal, au avut un rol de seama in raspandirea civilizatiei de acum 3 000-4 000 de ani. Dar volumul lor mare i-a incomodat din ce in ce mai mult pe oameni, care au cautat si au gasit un material mai putin voluminos, foile subtiri de papirus. Un sul de papirus gata scris era de zeci de ori mai putin voluminos decat placile de lut. Mestesugarii din Pergam ( din nord-vestul Asiei Mici), nemultumiti de papirusul fragil, care se deteriora dupa cateva manipulari, au inventat un nou material de impimare: pieile de animale tabacite. Cartea avea acum o alta infatisare, era mai aspectuoasa si mai trainica. Dar si minunatul pergament va fi inlocuit. Chiar la inceputul erei noastre, in anul 105 - data importanta in istoria cartii -, un invatat chinez, Tsai-Lun, a fabricat prima hartie, o pasta din materii vegetale amestecate cu clei si apoi uscata si netezita. Fiind si mai ieftina, hartia avea sa cucereasca lumea, incet dar sigur, in anul 751 ajungand in Samarkand, in 794 in Bagdad, cam pe la 900 in Egipt, in 1100 la Fes (Maroc) si, in fine, in Europa: Spania - 1154, Colonia (Koln) - 1320, Nurnberg - 1391, Anglia - 1494.
O prima forma a tipografiei a fost practicata in China. Aici, un anume Pi-Seng a inventat in jurul anului 1045 o masa turnanta, cu doua despartituri, avand literele mobile din lut ars, clasate in 24 de compartimente. Tipograful statea intre compartimente si invartea masa spre a-si aduce in fata literele de care avea nevoie pentru a le aplica pe hartie, prin stampilare cu mana. Europa a ignorat aceasta metoda pana la aparitia lui Gutenberg, care a inventat tiparul cu litere mobile (aprox. 1440). El si-a inceput activitatea tipografica la Strasbourg, unde a facut primele imprimari, apoi a revenit la Mainz, unde se nascuse si unde da lumii primele carti tiparite cu masinile inventate de el. In urmatoarele doua decenii si jumatate, tiparul cu litere mobile se raspandeste peste tot. In primii cincizeci de ani de existenta, tipografia europeana a produs cam 40 000 de carti (in Italia, Germania, Franta si Olanda). Cand s-a facut bilantul acestei activitati, cartile respective (iesite de sub teascuri intre anii 1445 si 1500) au fost denumite incunabule, prin acestea cautandu-se a se indica epoca de inceput a tipografiei. In bibliotecile lumii se mai pastreaza in prezent, conservate si inventariate, 1500 de incunabule.
Primele tiparituri aparute pe teritoriul romanesc au fost facute de Macarie, ieromonah si tipograf sarb. Adus din Muntenegru in Tara Romaneasca de domnul Radu cel Mare, a tiparit la Manastirea Dealului, in limba slavona, 3 carti de cult: <> (1508), <> (1510), si <> (1512). Intre anii 1559 si 1581, diaconul Coresi, traducator si mester tipograf originar din Targoviste, a tiparit la Brasov primele carti in limba romana, utilizand graiul din Tara Romaneasca si din sudul Trasilvaniei, care sta la baza formarii limbii romane literare.
Dupa aparitia tiparului, biblioteca a devenit o institutie obligatorie, pretutindeni, milioanele de carti acumulate impunand-o. In Romania, cele dintai biblioteci s-au format la curtile domnesti si la manastiri, apoi la casele marilor boieri, care-si aduceau cartile din strainatate. Astazi exista in lume sute de mii de biblioteci, care poseda miliarde de carti. Daca este sa luam in consideratie numai bibliotecile nationale, in care sunt pastrate patrimoniile bibliofile de stat, Romania este - dupa clasificarea facuta de U.N.E.S.C.O. - a cincea tara din lume cu mari patrimonii bibliofile, situindu-se, la clasificare, dupa U.R.S.S., China, S.U.A. si Anglia, deci inaintea celorlalte 106 tari care fac obiectul studiului intreprins. Unde a ajuns tiparul astazi? Raspunsul ni-l da tot o statistica U.N.E.S.C.O.: anual se tiparesc in lume peste o jumatate de miliard de titluri, in sute de miliarde de exemplare. Este mult? Nu. Este inca prea putin, spun statiscienii, care constata ca mai exista reguli pe glob unde cartea continua sa fie o raritate.

Sursa: o foaie de calendar din anul 1982. 2 August.

Gandul meu zboara...La tine.

Uneori orele de la scoala ma plictisesc. Si gandul meu zboara departe. Zboara departe, la tine. Si se gandeste la ce faci. Si de ce ai uitat de mine.
Dar gandul meu nu plange. Nu nu. Gandul meu zambeste si spera ca iti e mai bine acolo unde esti cu cine esti... Stie ca te distrezi si totusi nu se poate abtine. Trebuie sa isi imagineze ce faci.
Te-a vazut deseori iesind de la scoala si iesind la plimbare cu prietenii. Dar cel mai des isi imagineaza cum ar fi ca eu sa fiu langa tine. Suntem amandoi acolo si zambim la cer. La stele. Si uite acolo, in departare se aud valurile marii cum se joaca. Si noi acolo ne ducem, sa facem baie sub lumina stelelor, sa ne ascundem sub o raza de luna, sa nu jucam cu nisipul si sa ne sarutam buzele sarate. Si ne place. Si apoi ne culcam pe nisipul cald si ne tragem rasuflarea. Ma tii de mana si simt cum nisipul ne-a intrat printre degete. Stiu ca maine dimineata o sa ne trezim imbratisati si plini de nisip.
Gandul meu isi schimba directia pentru ca o sa planga de fericire si e chemat din nou la mine.
-Andreea unde iti zboara gandul? Hai la tabla!
VEZI?! Asa patesc de fiecare data.

Toamna de Claudia Millian- Minulescu

Te uiţi cum muşcă toamna din verdele pădurii,

Cum fiecare frunză e-o inimă bolnavă -

Cu leziuni de unghii şi picături de sânge ?

Şi-n mine bate-o frunză, ciudată şi firavă,

Ce sub capriciul vremei se leagănă şi plânge...

Simt trupul meu cum soarbe miresmele de moarte

Şi cum îşi distilează parfumul diafan,

Pe mobile şi statui, pe stofe şi covoare,

Şi-ntrezăresc pădurea culcată pe divan,

Alăturea de mine, cum tremură şi moare...

Respiră încăperea arome vegetale:

De paltin, de mesteacăn, de brad şi de arţar...

Iar eu, cu mâini pătate de toamnă-nsângerată,

Beau sufletul pădurii şi-aud bătând mai rar,

În peisagiul vieţii, o frunză-ntârziată.

In lucruri simple ma regasesc... cum zicea cantecul ala.

Si uite. Asa imi mai pierd eu uneori noptile.^^
Stelutele sunt facute pe hartie, cu oja, lipici si... marker.^^
Soricelul ala stramb e facut cu carioca direct pe perete. Iar inimioarele sunt facute dintr-o pereche de blugi si lipite cu... lipici.
Sticluta e de la o solutie pentru ten. Ma rog nu ca m-as omori cu cremele si alea de'alea. E facuta tot cu oja iar gaurile sunt facute cu... un surub.
Si nu. Nu sunt creativa. Sunt doar plictisita.^^

Putina culoare.

Nu imi mai pasa de tine.

Ce frumos iti ascundea ceata defectele si ce stralucitor iti parea chipul printre miile de oameni gri.
Pareai lipsit de probleme si iubit de toata lumea. Nu iti pasa de restul, de cei care te incojoara si de suferinta lor.
Nu. Tu iti traiai viata in propriu-ti univers, fara a duce dorul nimanui. Sau cel putin nu te-ai plans niciodata.
Zambesti copiilor mici si trimiti sageti usturatoare oamenilor gri.
Intotdeauna scoti un banut din buzunar si i-l dai babutei din coltul strazii, facandu-i ziua mai buna doar cu un zambet.
Eu in schimb... eu stau si te studiez cu mare atentie, iti stiu programul pe de rost iar tu... tu nici macar nu stii ca exist. Mie nu imi zambesti chiar daca nu sunt un om gri. Cand ma intalnesti apleci capul si iti privesti incaltarile. De ce? Nu stiu.
Uneori simt o nevoie enorma sa vin la tine si sa te iau de gulerul camasii colorate si sa te intreb de ce nu ma privesti si pe mine ca pe ceilalti. De ce nu ai curaj sa ma privesti si pe mine in ochi ca pe ceilalti? Nu sunt o persoana respingatoare. Am sa renunt sa ma mai chinui sa iti atrag atentia. Am sa te las sa faci ce vrei [nu ca pana acum ti-as fi influientat cu ceva].


Daca as fi stiut eu atunci ca de fapt stiai despre tine mai multe decat stiam eu...
Daca as fi avut habar ca iti aplecai capul doar ca sa nu observ in ochii tai durere si dorinta.
Dar nu am stiut. Si am aflat acum, dupa atat de mult timp... Acum cand iubirea si dorinta ta nu mai inseamna nimic pentru mine. Pentru ca eu m-am vindecat de tine. Eu am trecut peste si am mers mai departe, am intalnit o groaza de persoane minunate. Si nu imi mai pasa de tine.

Cantaretul de St.O. Iosif

El n-ar dori sa-l recunoasca

Pe lume nimeni niciodata
Sa poarte pururea o masca
Pe fata lui de chin brazdata,

Sa treaca nebagat in seama,
Ca si o umbra prin multime,
Ce nici sa stie cum il cheama
Pe tristul faurar de rime...

Doar seata cand, trudit de cale,
Se-ntoarce-n casa lui sihastra,
S-auda cantacele sale
Cantate de la vreo fereastra,

S-asculte dus si nici sa-i vina
In minte canturile-acele,
Sa-i para-o inima streina
Ca sufera si plange-n ele...

Fulgii de nea mangaie, stropii de ploaie lovesc.

De ce preferi sa fugi? De ce imi ascunzi raspunsuri pe care vreau sa le stiu, de ce nu imi zici?
Sau poate ca pun eu intrebarea gresit. Poate intrebarea potrivita e: De CINE fugi tu? De mine sau de tine? Cui ascunzi adevarul?
Stii... un om se schimba. Dar nu am intalnit pe nimeni care sa iti modifice comportamentul subit. Stii... si aveam planuri si vise. Si le-ai ruinat.
Iti e frica? Nu'i nimic pot duce eu si teama ta.
Nu crezi? Pot sa te fac sa crezi.
Nu vrei? De ce nu spui?
De ce nu imi raspunzi la intrebari si nu ma lasi sa ma agat de nici un fir de speranta? Ce am facut?
Stii... picaturile de ploaie care cad toamna lovesc, iar fulgii de nea mangaie.
Tu... ei bine. Erai un mic fulg de nea care a aterizat exact pe varful nasului meu si nu puteam sa nu te vad. Desi in jurul meu mai erau atatia, rareori uitam de tine. Acum te'ai topit si te scurgi usor, usor pe obrazul meu sub forma unei lacrimi sarate. Te-ai metamorfozat brusc si nu mi-ai zis. Cand ai ajuns pe buze si ti-am simtit gustul sarat mi-am dat seama ca ai disparut, apoi ninsoarea s-a oprit. S-a transformat in ploaie. Si acum sunt uda toata si urma ta o mai simt vag. Inca esti cald. Esti undeva prin zona gatului si incepi sa te amesteci cu celelalte picaturi.
Ba nu. Am gresit. Esti fix pe inima mea si acum tocmai ai disparut. Te-ai evaporat. Nu ma doare.
Nu ma doare pentru ca am varsat o singura lacrima. Si acea lacrima ai fost tu.

Premiul de Toamna de la Nakudo!!!

Ei bine... Pai... Ce pot sa zic? De ce sa mint si sa zic ca toamna mea e la fel de neagra ca intotdeauna?
Nu nu. E mai frumoasa. Am mai primit un premiu de la Nakudo Careia ii multumesc din inima!

Gata. Ai nevoie de ajutor [?]

Vreau sa pot sa dorm pe nisip o noapte si sa ma pot trezi in murmur de valuri dimineata. Vreau sa vad luna cum dispare, iar soarele apare din mare si ma mangaie cu razele-i jucause. Vreau sa simt pe obraz nisipul aspru si in par pulbere de scoici. Vreau sa zambesc bucuroasa de cate ori valurile imi gadila picioarele si vreau sa iti zambesc mandra in fata, iar tu sa intelegi ca nu mai am nevoie de tine si ca acum imi doresc sa fac totul de una singura si sa simt totul de doua ori mai intens. Vreau sa o iau de la capat, pe propriile-mi picioarele, cu propriile-mi forte si sa vad ce iese.
Nu mai vreau sa te am alaturi. Deja te-ai indepartat singur. Nici macar nu mai e nevoie sa iti spun niste cuvinte fara noima si pe care tu le-ai considera jignitoare si dureroase dar de fapt nu au nici un sens. Stii si... ai facut bine ca te-ai indepartat de mine. Nu sufar... prea mult. Adica... ma simt intr-un fel sau altul libera si brusc, universul meu nu mai are hotare. Pentru tine am fost o imagine... dar imeginea asta are suflet, sentimente si sperante. Pana acum avea. Pana acum se limita la tine. Desi nu ma mai regasesc in nici o melodie si nu ma mai striga nimeni pe nume... ma simt bine. Sunt constienta ca sunt din nou singura, pe cont propriu. Si imi convine. O sa invat sa respir singura, sa trec peste probleme si poate, cu putin noroc ma mai maturizez.
Am fost un ingeras de ceara, inofensiv, care nu facea nimic decat sa isi calce pe nervi prietenii. Oficial ma transform intr-un drac cu peruca care o sa supravietuiasca singur in jungla asta.
O sa vezi ca o sa ma descurc si o sa incerc ca, in drumul meu sa nu mai frang ncii o inima si sa nu mai provoc suferinta. Scopul meu? Sa aduc pe fata oamenilor zambete, iar eu, gandul meu, va ramane langa tine. Pentru ca tu nu poti trai pe cont propriu. Tie iti trebuie un ajutor. Pe care sunt dispusa sa ti-l ofer, cu conditia ca tu sa zambesti.

Si acum indrazneste za zici ca tu nu ai o melodie in care sa regasesti aintiri!

Daca ati sti ce ochi frumosi ascunde melodia asta Taxi- Unde cauti tu.
Si cate zamabete si lacrimi ascunde Florin CHilian in melodia 10.
Si cat zumzet ascunde Vama in La radio.
Si cate tipete inca sunt in Am doar 18 ani!
Si cate suspine erau in Wiskey lullaby.
Si ncii nu iti poti imagina cat am fredonat Parazitii - Slalom printre cretini.
Si cat de mult am fost consolata de Skizzo Skills cu Pierdevara.
Si cat de multe sperante mi'a lasat melodia celor de la Taxi cu Jumatatea mea.
Si cate zambete cu subinteles inca gasesti daca scotocesti bine in Kheops feat Georgiana- Propuneri indecente
Si as putea sa mai adaug aici Mii de melodii fara sa ma opresc.
Pentru ca in astea am si eu cate o farama din... Mine. Si rad cu toti si plang singura. Si parca nu singura... parca muzica e intotdeauna langa mine...
Muzica m'a invatat ca nu exista dragoste ca in videoclipuri si ca ochii care nu se vad se uita si speranta nu are voie sa moara si ca viata nu atarna niciodata doar de un fir de ata... Intotdeauna atarna de muzica... Si muzica nu o sa moara niciodata.
Si mai stiu multe si mai am de invatat si mai multe. Si stiu ca nu o sa descopar totul. Dar mai am timp.^^

Pierdere de.... Minte

Ma uit la tine si imi pare ca te cunosc atat de bine. Si totusi... Nu stiu cine esti, ce vrei si de ce stai in fata mea zambind... ca bou'.
Am impresia ca iti misti buzele si nu prea cred ca esti mut. Cred ca eu nu iti acord destula atentie. Daca m'as concentra probabil as auzi niste cuvinte banale pe care le aud de la fiecare persoana. Buzele tale au obosit si acum au tacut. Te uiti nedumerit la mine. Fata ta arata exact ca in descrierile din cartile citite. Mai ai putin si iti indoi capul... privirea de caine milog deja iti apartine.
As putea s ate intreb ce e? sau as putea sa te rog sa repeti intrebarea. Dar nu o fac. In ochii tai negri imi vad chipul reflectat. Da, in ultimele 3 secunde mi-am schimbat expresia fetei d emai multe ori. La inceput ma gandeam sa te strang de gat, apoi am considerat ca daca te spanzur o sa fie mai putine dovezi impotriva mea. Te vedeam cu streangul dupa gat.
Dar tu nu stii asta. Tu te gandesti la ochii mei caprui banali, la buclele mele ciufulite si la camasa alba prea scurta. Da stiu. Esti al fel ca ceilalti. Si totusi... Steangul are aceeasi nuanta cu sireturile tale.
Nu stiu sigur de ce gandesc asa. Nu situ de ce am imresia ca te-as spanzura cu draga inima. Si totusi asa as face.
Scutur putin capul si in sfarsit revin cu picioarele pe pamant. Inca ai expresia aia de copil abia coborat de pe alta planeta.
-Scuze. Nu eram atenta.
Fata ta capata trasaturi serioase si zambetul iti dispare. Ce? Ce am facut?


Uite vezi? Aveam o idee geniala si totul decurgea perfect in mintea mea bolnava cu putin ajutor de la imaginatia mea. Dar am uitat. Am ideile in cap schitate cu amanunte si cu actiune, personaje si subiect. Totul. Cand trebuie sa notez... uit. Tot.

El... Gastirita, Eu... CardioStrita

Nu stiu sigur cum e cu asta dar.. am un prieten care a avut Gastrita si a colindat timp de 2 saptamani (aproape 3) toate spitalalele din oras.
Il intrebam cum s-a simtit si a inceput sa imi povesteasca: mai intai a simtit un gol dureros in stomac care il impiedica sa manance, apoi a inceput sa il doara ingrozitor. Dupa asta i-a trecut si daca isi incalca regimul durerea revine.
Cred ca sunt bolnava.
Stii... cred ca am... CardioStrita.^^
Totul a inceput cu o gaura imensa in piept care ma impiedica sa respir. Simteam ca e ceva in neregula. Ma rog. Nu am dat atentie. Credeam ca vantul imi bate fix in piept sau probabil curentul imi rpovoaca impresia asta... copilarii.
Cu timpul, golul meu a devenit imens si nu ma lasa sa imi iau nici macar portia de aer de care am nevoie ca sa supravietuiesc. Atunci intram in panica si ochii mei incercau sa respire varsand cat mai multe lacrimi si facand loc aerului. Cand ei nu au mai fost in stare sa faca fata am suferit o criza: radeam prosteste, degeaba, ca sa nu plang.
Am fost la doctor. Sunt distrusa. Nu mai am voie sa iubesc. Nu pot sa imi mai daruiesc inima nimanui. [?!] Nu pastile sau altceva. Leacuri babesti. Doctorul a spus ca daca nu fac ce zice el o sa ma interneze.
Urasc spitalul cu paturile albe si peretii si mai albi, cu mancarea gretoasa si asistente exasperate.
Am promis ca o sa ma tin de sfaturile doctorului ca sa nu se recurga la 112 si ambulante si alte prostii cu ac.
Bineinteles... nu am putut sa ma abtin. Am incercat dar... durerea revine din nou si din nou, fara sa se opreasca si ochii mei se chinuie sa ma tina in viata. Abia daca reusesc...
Sunt constienta ca sunt un copil fara minte care nu se poate tine nici macar de promisiunile pe care le'a facut pentru el dar... Putea sa imi ceara sa nu mai zambesc sau stiu si eu... Orice. Nu sa nu mai iubesc.
Saptamana viitoare ma voi duce la control... O sa ma apese din nou pe piept si o sa ma doara ingrozitor pentru ca am incalcat ,,regimul" de N ori doar gandindu-ma la tine, si nu o sa mai pot respira iar ochii mei vor incepe din nou sa lacrimeze.
Nu sunt in stare sa ma abtin. Nu pot si pace! Trebuie sa iubesc. Pentru mine asta e vital! Sunt dispusa sa sufar si sa plang si de 3 ori pe zi daca este nevoie. Nu imi pasa!
EU trebuie sa IUBESC!

De ce urasc Toamna.

E toamna nu?
Toamna sunt pe jos frunze moarte nu?
Nu stiu cum va simtiti voi dar pe mine toamna ma deprima.

• Toamna ploua si bate vantul.
• Toamna mi se usuca buzele si nu mai canta pasarile
• Toamna e mai frig ca vara.
• Toamna frunzele copacilor cad si tipa sub un pas grabit.
• Toamna, in drum spre scoala, vantul imi bate intotdeauna in fata.
• Toamna nu am chef de nimic.
  
• Toamna trebuie sa imi schimb pilota subtire de vara cu una groasa... de iarna.
• Toamna trebuie sa port pijamale mai groase.
• Toamna nu pot sa dorm cand picurii nebuni de ploaie imi lovesc geamul si eu simt ca imi e si mai frig decat imi este de fapt.
• Toamna am impresia ca cineva sta sub patul meu si asteapta sa ma trezesc (desi am canapea).
• Toamna intotdeauna mi s-a parut cel mai urat anotimp.
• Toamna, in noptile calme in care nu bate vantul nu pot dormi. Totul e prea calm si linistit.
• Toamna incepe scoala.
• Toamna se inchide Dreams'u.
• Toamna Gradina Mare arata ca un cimitir cu aleile pietruite.
• Toamna nu mai pot umbla in sandele.
• Toamna niciodata nu ma ajuta sa trec peste depresii.
• Toamna toata lumea e trista.
• Toamna imi e aproape imposibil sa levitez.
• Toamna sunt foarte multi caini langa blocul meu.
• Toamna se intuneca devreme.
  
• Toamna dureaza intotdeauna mai mult de 3 luni, iar iarna intotdeauna dureaza mai putin de o luna.
• Toamna e si la Craciun.
• Toamna nu stie ce inseamna bunul simt.
  
• Toamna trebuie sa imi cumpar camasi albe cu maneci lungi.
• Toamna ma trezesc devreme.
• Toamna nu mai ies afara pera des.
• Toamna, cand bate vantul in noptile reci, nu pot sa dorm. Suierul vantului nu imi aduce aminte de lucruri vesele.
• Toamna, pe copacul din fata geamului meu stau ciori, nu vrabiute care sa ma trezeasca cu fericirea lor.
  
• Toamna am tantari in casa. [?!]
• Toamna nu stiu ce melodii sa mai ascult.
  
• Toamna am impresia ca nu mai am atat de multi prieteni.
• Toamna asta e criza.
• Toamna asta vreau sa se termine.
• Toamna nu se termina.
  
• Toamna e proasta.
• Toamna mi se strica castile.
• Toamna ma dor genunchii si spatele.
• Toamna e frig. Din nou.
• Toamna tu doar ma saluti.
• Toamna nu e o sursa de inspiratie pentru mine.
• Toamna nu pot sa visez.
  
• Toamna am cosmaruri.
• Toamna fiecare sclipire de speranta din ochii mei dispare.
• Toamna vreau sa fie vara.
• Toamna e ca o sfiinta sfioasa la inceput dar dupa aia devine o apscoste.
• Toamna e ca un copil care te trage de par.
• Toamna se joaca cu mintea mea.

In concluzie... Urasc Toamna.^^

Stiu ca a inceput toamna de o luna si ca suntem deja in octombrie [am dreptate nu?] dar pur si simplu abia acum am realizat ca urasc toamna.^^

Cum dracu'?

Cum dracu' nu vede nimeni un suflet ratacitor?
Cum dracu' nu imi zambeste si mie nimeni cand am nevoie?
Cum dracu' eu pot sa respir ura tuturor dar deznadejdea mea nu o suporta nimeni?
Cum dracu' ma incred in toti idiotii si nimanui nu ii e mila de un suflet care rataceste din ce in ce mai mult?
Cum dracu' nu vede nimeni speranta din ochii mei?
Speranta ca intr-o zi o sa treaca toate astea, si toata lumea o sa fie fericita?
Cum dracu' de ma poti saluta da nu ma poti baga in seama?
Cum dracu' renunt eu la tot pentru o prostie?
Pentru nimicuri de cele mai multe ori.
Cum dracu' mai pot eu sa cred in voi, masti vesele care imi soptesc replici usturatoare?
Cum dracu' imi amintesc de tine si imi apare o gaura Mare in piept si nu mai pot respira?
Cum dracu' nu primesc si eu macar un noapte buna de la ,,prieteni"?
Cum dracu' reusesc sa imi tin lacrimile in mine si tac, nu comentez si indur?
Cum dracu' nu vede nimeni ca nu sunt din marmura alba si rece?
Din contra, inca sunt ciocolatie de la soarele din vara si am sange cald care imi curge prin vene. (termina cu vampirismul si fitele)
Cum dracu' suport sa ma calcati toti in picioare si cum dracu va descarcati pe MINE nervii? Ce dracu' sunt eu? De ce Dracu' imi distrugeti si ultima farama de speranta?!

Danseaza ca de'aia esti pe pamantu' asta!

Cat ador cantecele alea vesele care te fac sa zambesti si care iti soptesc incet in ureche, printre versurile alea spuse ,,la repezeala" ,,Danseaza! Cata energie ai! Ce ai de gand sa faci cu ea?" Si tu asculti vocea aia si te ridici de pe scaun, te ridici si desi esti intepenit/a incepi sa te batai prin camera si sa canti chiar daca stii ca nu ai voce. Si fredonezi apoi toata ziua cantecul. Si te comporti ca si cum ai fi indragostit/a. Si Zambesti cand vezi o frunza sau cand treci pe langa aceeasi persoana pe care o vezi in fiecare dimineata. Si stii ca probabil o sa te creada lumea Tampit/a. (Si da. Tampit cu T mare. Pentru ca lumii nu ii pasa cum te simti. Conteaza doar ca nu te simti ca restul sau mai bine zis ca majoritatea..) Si totusi nu iti pasa. Pentru ca stii ca o sa faci azi pe cineva sa zambeasca si o sa iti obligi prietenii sa zambeasca chiar daca sunt intr-o stare deplorabila. Pentru ca atunci cand te simti bine e ceva in tine care te face sa crezi ca daca vrei (dar de obicei nu vrei^^) poti sa levitezi si sa intri in casa pe geam (la etajul 3 bineinteles) doar ca sa furi un zambet, un sarut sau un cuvant.
Iar apoi, cand incepi sa uiti melodia, versurile si ritmul incepi sa intri in rutina aia zilnica si blestemata care iti da peste cap toata buna-dispozitie. Si iti vine sa iti dai foc cand o auzi pe maicata din camera alaturata ca striga ,,Mihai fa-ti temele pe maine!" sau ,,Viorica du-te sa cumperi paine!" si cand auzi si bombanitul tatalui tau incepi si tu sa ii urmezi exemplul si murmuri cuvinte fara sens in soapta sau in gand, astfel incat sa nu te auda nimeni. Pentru ca da! Asa se intampla in viata de zi cu zi si Da! Chiar aveai impresia ca poti levita dar ai uitat sa te concentrezi bine pe lucrul asta si totusi iti promiti ca vei incerca asta data viitoare cand te vei simti bine.
Si uiti, uiti de toate promisiunile pe care ti le-ai facut si uneori uiti sa te mai si simti bine. Pana cand, fara sa vrea, un prieten iti aduce aminte ,,Mai stii cand mai obligat sa zambesc si prietena mea tocmai ma parasise?" Si cand ajungi acasa cauti cu disperare din nou melodia aia vesela cu versuri spuse ,,la repezeala" si incepi din nou sa te batai prin camera si o iei de la capat.

Mariella

Creatsa Mariella Happy in her own little world! :)

Premiul de la Nakudo

Pentru ca pana la urma ma citeste si pe mine cineva. Multumesc din suflet Nakudo pentru premiul oferit!

Titlu. ^^ Cerul, luna. Lacrimi, Zambete.

Azi sunt certata cu cerul. Toata saptamana am fost certata cu cerul. Cerul plange de o saptamana. Si eu nu stiu unde ii sunt venele ca sa il fac fericit.
Vreau doar sa il fac sa zambeasca. Si nu reusesc. Am incercat in toate felurile posibile. Am sarit in balti, am ras, am tipat la el. L'am certat si am incercat sa il imit si sa fac pe bosumflata. Nu am reusit in nici un fel.
Stiu ca nu sunt normala, ca e toamna si ca e logic sa se intample asa. Si totusi nu concep. Vreau sa sa zambeasca si cerul cu mine. Si nu o face. Ma refuza brutal si ma face sa plang.
Dar plang rar, dimineata cand nici pasarile nu canta. Oricum nu canta pasarile nici la pranz dar asta e partea a doua.
Plang fara lacrimi, doar prin suspine. Si e asa de ciudat. Ma oboseste asta. Si totusi, dupa prima ora de la scoala zambesc. Eu zambesc si zambesc si zambesc si zambesc pana pic din picioare. Ajung acasa franta dupa 6 ore de scoala. Acum realizez de ce am nevoie de MULT mai mult somn in timpul scolii. Ma obosesc suspinele.
Si totusi, eu zambesc. Acum zambesc pentru ca luna imi mangaie incet fata. Luna intotdeauna e vesela. Si zambeste. Luna intotdeauna mi'a fost o prietena de incredere. Prietena mea de departe.
Cerul plange iar eu zambesc.