marți, 20 octombrie 2009

Cantaretul de St.O. Iosif


El n-ar dori sa-l recunoasca
Pe lume nimeni niciodata
Sa poarte pururea o masca

Pe fata lui de chin brazdata,


Sa treaca nebagat in seama,

Ca si o umbra prin multime,

Ce nici sa stie cum il cheama

Pe tristul faurar de rime...


Doar seata cand, trudit de cale,

Se-ntoarce-n casa lui sihastra,
S-auda cantacele sale

Cantate de la vreo fereastra,

S-asculte dus si nici sa-i vina

In minte canturile-acele,

Sa-i para-o inima streina

Ca sufera si plange-n ele...

4 comentarii:

nakudo spunea...

parerea mea...parerea mea la asemenea versuri zau ca nici numai conteaza..o seara frumoasa draga smile

Creatsa spunea...

Ba conteaza draga Nakudo. Si te rog frumos sa imi explici.^^

nakudo spunea...

Sa treaca nebagat in seama,
Ca si o umbra prin multime,
Ce nici sa stie cum il cheama
Pe tristul faurar de rime...
-cu postarea ta am trait zece mii de stari..am incercat sa inteleg daca te reprezinta mesajul acestei poezii...in copilutul nebun din tine cred ca e un batran care stie prea multe si intelege...te imbratisez cu mare drag

Creatsa spunea...

Oh. Ma bucur ca cineva vede dincolo de masca.^^

Trimiteți un comentariu