duminică, 25 iulie 2010

Moartea?

Aseara voiam sa scriu despre mine, despre cum o sa decurga lucrurile si despre cum sunt eu, despre cum fac cand obosesc si despre sperante, despre vise si despre incredere. Voiam sa imi fac publice slabiciunile, sa spun tuturor tot, sa nu mai am secrete. Dar nu pot. Sau cel putin... acum nu mai pot. Nu ma mai simt in stare.
Azi vreau sa scriu despre altceva. De cateva zile ma chinui sa abordez subiectul asta si nu prea am chef. Ba ma plictisesc, ba mi'a lene, ba nu stiu cum sa incep.
Avand in vedere ca blogul asta incepe sa se inece, sa moara, sa ramana fara putinii cititori, ma gandesc daca sa mai scriu sau nu. Dar eu nu vreau sa fiu partasa la moartea lui. Asa ca, sa incepem.

Ma gandesc la moarte. Ce se intampla de fapt?
Daca esti superstitios zici ca sufletul se ridica la cer si continui sa traiesti, nu? Corpul ramane aici, paralizat, fara sanse sa revina, iar sufletul se ridica incet din el. Oare leviteaza? Ma intreb daca nu cumva e destul de socant sa iti vezi corpul lasat in urma, iar tu sa fii doar o luminita minuscula, mica si nevazuta de nimeni, care vede prin toti porii, care simte prin toti porii. 
Dar daca esti putin ateu ce crezi? Ca pur si simplu corpul tau moare, pica intr-un somn adanc, un somn ,,de veci" si asta e tot. Nu tu spirit, nu tu ridicari la cer. Asta ar fi intr-adevar un final tragic. Asa de simplu si rapid... si cand te gandesti ca zeci de oameni o sa iti planga moartea, iar tu nici macar nu stii ca ai murit.
Stii ce imi place mie sa cred? Nu stii pentru ca nici eu nu am stiut pana acum cateva zile. Cred ca trupul moare, toate functiile amortesc, de fapt, se opresc de tot, esti paralizat, nu mai poti sa te misti, dar creierul iti ramane intact, doar putin amortit din cauza lipsei de oxigen. Adica esti complet paralizat, complet surd, complet mut, complet orb, dar inca poti gandi. 
Si ma gandesc ca daca ar fi asa, mi'ar placea ca, atat timp cat stau in sicriul meu, imbracata cu haine negre, sa imi recapitulez toata viata, sa rascolesc amintiri si sa plang pentru ele, sa imi imaginez viitorul si sa rad alaturi de el. Probabil ca, la un moment dat, mi'as fi imaginat rpopria inmormantare si mi'as fi pus o dorinta: sa va pot impartasi si voua adevarul despre moarte. 

P.S. In imaginea alaturata este desenata Moartea care vine dupa hamsterii tai, nu dupa tine. [cu referire la bancul ala... Stiti voi]
P.P.S. Mai am o postare despre moarte, daca nu chiar mai multe, care mie imi place [Se mai lauda omul] pe care o poti gasi aici: Viata? Moartea? Povesti de adormit copiii.

7 comentarii:

Ana spunea...

sa nu inchizi blogu :-w

Milk Chocolate spunea...

Nu te mai lega de hamsteri!:-S:)). Si cum adica ramai fara cititori? Ne faci inutile pe mine, pe Ana si altii de pe-aici? Urat, Andreea, urat! Nu ma asteptam!:))
P.S: Inainte de clipa in care vei muri, peste multi, multi, multi ani (e bine sa fim optimisti:))), sa-mi scrii un bilet despre dorintele tale neimplinite si opinia ta in legatura cu mine. Si sa-ti amintesti fiecare minutel petrecut impreuna.
P.P.S: Sper sa iei primul P.S. in serios:)

BeBe^^ spunea...

Nu Ana nu inchid blogul. :))

Ana spunea...

baai. mai dadusem un comentariu da nu apare :))
ziceam ca eu cand ma gandesc la moarte, ma gandesc la momentul ala cand toata lumea plange din cauza ta si tu nu poti face nimic...

Delilah spunea...

da, si eu ma gandeam la chestia asta ca ii auzim pe ceilalti plangand si nu mai putem face nimic..
si :D poate ca esti mai citita decat crezi doar ca unii nu dau comentarii :)

BeBe^^ spunea...

Ana m'am gandit si la asta doar ca ma apuca dracii cand ma gandesc ca oamenii trebuie sa cheltuie super multi bani pe toate chestiile alea. :D:) Ma sperie chestia asta si ma enervez ca nici macar moarta nu o sa fiu cat de cat utila. :))

BeBe^^ spunea...

Si da Delilah stiu ca nu toti cei care ma citesc comenteaza dar asta nu inseamna ca sunt cu sutele sau cu zecile sau ceva de genul asta :))

Trimiteți un comentariu