joi, 19 august 2010

EXTRASE DIN JURNALUL LUI ADAM [partea II]

MARTI
A adoptat un sarpe acum. Celelalte animale se bucura, pentru ca facea tot timpul experimente pe ele, tulburandu-le; iar eu ma bucur pentru ca sarpele vorbeste, ceea ce imi permite si mie sa ma odihnesc.

VINERI
Spune ca sarpele o sfatuieste sa incerce fructele copacului si ca rezultatul va fi o educatie aleasa si fina, si nobila. I-am spus ca va mai fi un rezultat - ca va aduce moartea in lume. A fost o greseala - mai bine tineam aceasta remarca pentru mine; nu a facut decat sa-i dea o idee - ar putea salva vulturul bolnav si ar oferi carne proaspata leilor si tigrilor abaturi. Am sfatuit-o sa stea departe de copac. A spus ca nu o va face. Presimt ca vor vi probleme. Voi emigra.

MIERCURI
Am avut o zi variata. Am evadat noaptea trecuta si am calarit un cal toata noaptea cat de repede a putut alerga el, sperand sa ies din Parc si sa ma ascund in alta tara inainte ca necazurile sa inceapa; dar n-a fost sa fie. La aproximativ o ora dupa rasarit, in timp ce calaream pe un camp inflorit, unde mii de animale pasteau, dormeau sau se jucau intre ele conform obisnuintei, dintr-o data au izbucnit intr-o furtuna de zgomote infioratoare si, intr-o clipa, valceaua s-a transformat intr-un camp de lupta disperata unde fiecare fiara o ucidea pe cea de langa ea. Stiam ce insemna acest lucru - Eva a mancat fructul si moartea a patruns in lume... Tigrii mi-au mancat calul, fara sa reactioneze cand le-am spus sa inceteze; si m-ar fi mancat si pe mine daca as mai fi stat pe acolo - ceea ce nu am facut, ci am fugit in mare graba... Am gasit un loc, in afara Parcului, si a fost foarte confortabil pentru cateva zile, dar m-a gasit. M-a gasit si a nuit locul Tonawanda - spune ca asa ARATA. De fapt, nu mi-a parut rau ca a venit, pentru ca nu prea era hrana aici, iar ea a adus cateva din merele acelea. Am fost obligat sa le mananc, imi era foarte foame. A fost impotriva principiilor mele, dar am aflat ca principiile nu au o forta reala pe stomacul gol. A venit invelita in crengi si frunze, iar cand am intrebat-o ce inseamna prostia asta si i le-am smuls si i le-am aruncat, a chicotit si a rosit. Nu mai vazusem niciodata o persoana chicotind sau rosind, ceea ce mi s-a parut nepotrivit si stupid. A spus ca in curand voi sti si eu cum e. Asa a fost. Asa infometat cum eram, am pus jos marul pe jumatate mancat - cu siguranta cel mai bun pe care l-am vazut, avand in vedere anotimpul aproape trecut - si m-am invelit cu frunzele si crengile aruncate, dupa care i-am vorbit destul de sever si i-am spus sa aduca mai multe si sa nu se dea in spectacol. A facut-o si, dupa aceea, ne-am dus la locul luptei dintre bestii si am ales cateva piei pe care am pus-o sa le coasa si sa faca niste haine pentru ocaziile publice. Nu sunt confortabile, e adevarat, dar au stil, iar acesta este cel mai important lucru cand vine vorba de haine. ... Mi se pare ca ea este o companie placuta. Cred ca as fi singur si trist fara ea, acum ca mi-am pierdut domeniul. Inca ceva, ea spune ca este randuit ca de aici incolo sa ne castigam traiul prin munca. Va munci. Eu voi veghea ca toate sa mearga cum trebuie.

ZECE ZILE MAI TARZIU
Da vina pe MINE ca fiind cauza dezastrului ce ne-a afectat! Spune, cu aparenta sinceritate si adevar, ca Sarpele a asigurat-o ca fructul interzis nu era marul, ci castana. I-am spus ca sunt nevinovat in acest caz, pentru ca nu am mancat castane. A mai spus ca Sarpele a informat-o ca acest cuvant, ,,castana" era un termen figurat pentru o gluma veche si rasuflata. Am palit la auzul acestora, deoarece facusem multe glume pentru a face timpul sa treaca mai putin plictisitor, iar unele dintre ele puteau fi si cum spunea ea, dar am presupus cu sinceritate ca erau noi cand le-am spus. M-a intrebat daca am spus vreo gluma exact la momentul petrecerii catastrofei. Am fost obligat sa recunosc ca am spus una, desi in gand. Era cam asa. Ma gandeam la Cascada si mi-am spus: ,,Ce minunat ar fi sa vad acel minunat curs de apa revarsandu-se aici!" Apoi, intr-o clipa, un gand mi-a stranatut mintea si l-am lasat sa zboare, spunand ,,ar fi si mai minunat sa o vad revarsandu-se acolo sus!" - si cand eram cat pe ce sa mor de ras, natura s-a dezlantuit in razboi si moarte si a trebuit sa fug pentru a-mi salva viata. ,,Poftim, spuse ea triumfatoare, asta e; Sarpele a pomenit chiar de aceasta gluma si a numit-o prima Prima Castana, despre care a spus ca e contemporana cu creatia." Vai, intr-adevar este vina mea. Daca nu as fi fost atat de mucalit; of, daca n-as fi avut niciodata acel gand stralucit!

ANUL URMATOR
I-am dat numele Cain. L-a prins in timp ce punea capcane pe malul nordic al lacului Erie; l-a prind in padurea aflata la vreo doua mile de salasul nostru - sau poate ca erau vreo patru, nu stie sigur. Ne seamana oarecum, si ar putea fi inrudit cu noi. Cel putin asta crede ea, dar dupa mine e o greseala. Diferenta de marime indreptateste concluzia mea cum ca ar fi o noua specie de animal - un peste poate, desi cand l-am bagat in apa ca sa vad, s-a scufundat, iar ea a plonjat si l-a scos inainte ca experimentul sa poate aduce lumina asupra faptului. Inca mai cred ca e un peste, dar ei nu ii pasa ce e si nu ma va lasa sa incerc. Nu inteleg. Venirea creaturii pare sa-i fi schimbat intreaga natura si sa o fi facut de neclintit in ceea ce priveste experimentele. Se gandeste mai mult la acesta decat la orice alt animal, dar nu poate explica de ce. Mintea ei e tulburata - totul o demonstreaza. Uneori poarta pestele in brate jumatate de noapte atunci cand plange si vrea sa ajunga la apa. In astfel de momente apa iese din acele locuri mici de pe fata ei cu care se uita si mangaie pestele pe spate si face zgomote blande cu gura pentru a-l linisti, aratandu-si tristetea si grija in o suta de feluri. Nu am vazut-o niciodata asa cu vreun peste, iar acest lucru ma nelinisteste nespus. Obisnuia sa duca la fel in brate puii de tigru si sa se joace cu ei, inainte de a ne fi pierdut domeniul, dar era numai in joaca; nu s-a ingrijorat la fel de mult pentru ei atunci cand nu le-a priit cina.

DUMINICA
Nu lucreaza duminica, ci leneveste foarte obosita; ii place sa tina pestele deasupra ei; face zgomote stupide pentru a-l amuza si se preface ca ii rontaie labele, ceea ce il face sa rada. Ma pune pe ganduri... Si mie a inceput sa imi placa duminica. Sa veghezi toata saptamana la bunul mers al lucrurilor este foarte obositor pentru corp. Ar trebui sa existe mai multe duminici. Pe vremuri erau destul de grele, dar acum sunt utile.

MIERCURI
Nu e un peste. Nu prea pot sa imi dau seama ce este. Scoate zgomote curioase si diabolice atunci cand nu este satisfacut, si gangureste cand e multumit. Nu este ca noi, pentru ca nu merge; si nu e nici pasare, pentru ca nu zboara; nu este broasca pentru ca nu sare; nu este sarpe, pentru ca nu se taraste; sunt sigur ca nu e un peste, desi nu am avut ocazia sa aflu daca poate inota sau nu. Nu face decat sa stea culcat, in mare parte pe spate, si cu picioarele in sus. Nu am mai vazut vreun animal care sa faca asta. Am spus ca mi se pare o enigma; dar ea nu a facut decat sa admire cuvantul, fara a-l intelege. Daca moare, il voi dezmembra sa vad cum e facut. Niciodata nimic nu m-a facut atat de curios.

TREI LUNI MAI TARZIU
 Perplexitatea se accentueaza in loc sa scada. A incetat sa mai stea culcat si acum umbla in patru labe. Cu toate acestea este diferit fata de alte animale cu patru picioare, in sensul ca picioarele din fata ii sunt neobisnuit de scurte, ceea ce face ca mare parte a fiintei sale sa stea destul de inconfortabil ridicata in sus, ceea ce nu este deloc atragator. Dar in mare este alcatuit cam ca noi, desi metoda sa de deplasare arata ca nu suntem aceeasi specie. Picioarele scurte din fata si cele lungi din spate indica faptul ca face parte din familia cangurilor, dar reprezinta o combinatie frapanta de la acea specie, pentru ca un cangur adevarat sare, in timp ce acesta nu o face niciodata. Totusi este o varietate curioasa si interesanta, care nu a mai fost catalogata anterior. Cum eu am fost cel care a descoperit-o, ma simt indreptatit sa imi asum meritul pentru aceasta descoperire prin a-i da un nume, motiv pentru care i-am spus KANGAROORUMADAMIENSIS... Trebuie sa fi fost pui cand a venit, pentru ca de atunci a crescut considerabil. Acum trebuie sa fie cam de cinci ori mai mare decat atunci, iar cand e nemultumit poate face cam de douazeci si doua pana la treizeci si opt mai mult zgomot decat la inceput. Constrangerea nu modifica acest lucru, ci are efect opus. Drept care am renuntat la acest sistem. Ea il impaca prin persuasiune si dandu-i lucruri pe care imi spunea inainte ca nu i le va da. Asa cum am observat deja, nu am fost acasa cand a aparut prima data la noi, si ea mi-a spus ca l-a gasit in padure. Pare ciudat sa fi fost singurul, dar asa trebuie sa fie, pentru ca m-am epuizat multe saptamani incercand sa mai gasesc unul pentru a-l adauga la colectie si pentru ca acesta sa se joace cu el; in acest caz, cu siguranta ar fi mai tacut si l-am putea imblanzi mai usor. Dar nu am gasit nici unul, nici macar ramasitele; iar ceea ce este si mai ciudat, nici o urma. Trebuie sa traiasca pe pamant, pentru ca nu se poate ajuta singur; prin urmare, cum s-a deplasat fara sa lase nici o urma? Am pus o duzina de capcane, dar fara folos. Am prins toate animalele mici, mai putin pe acesta; animale care, cred eu, cad in capcana din curiozitatea de a vedea pentru ce e laptele acolo. Nu il beau niciodata.

TREI LUNI MAI TARZIU
Cangurul continua sa creasca, ceea ce este foarte ciudat si curios. Nu am vazut niciodata unul care sa creasca atat de incet. Acum are blana pe cap; nu blana ca de cangur, ci mai exact ca parul nostru,  cu exceptia faptului ca este mai fin si mai moale si ca in loc sa fie negru, este rosu. Sunt cat pe ce sa imi pierd mintile in fata dezvoltarii capricioase si enervante a acestei ciudatenii zoologice neclasificabile. Daca as putea sa mai prind unul -  dar nu am nici o sansa; este o noua specie, iar acesta este singurul exemplar, asta e clar. Am prins insa un cangur adevarat si l-am adus acasa, gandindu-ma ca acesta, fiind singur, l-ar vrea mai degraba pe acesta decat sa nu aiba nici o ruda, sau vreun animal fata de care sa simta o apropiere sau din partea caruia sa primeasca mila pentru starea sa de parasire aici, printre straini care nu-i cunosc obiceiurile sau nu stiu ce sa-i faca pentru a-l face sa se simta intre prieteni; a fost inca o greseala  - a avut asa o izbucnire cand a vazut cangurul, incat am fost convins ca nu a mai vazut niciodata nici unul. Imi e mila de acest biet animal zgomotos, dar nu pot face nimic pentru a-l face fericit. Daca l-as putea imblanzi - dar este exclus; cu cat incerc, cu atat mai rau pare sa fie. Ma doare inima sa asist la micile sale furtuni de tristete si pasiune. Am vrut sa ii dam drumul, dar ea nu a vrut sa auda. Mi s-a parut crud, ceea ce ei nu ii sta in caracter; si, cu toate acestea, poate ca ea are dreptate. Ar putea fi mai singur ca niciodata, pentru ca daca eu nu am gasit altul din specia lui, cum ar putea sa o faca EL?

CINCI LUNI MAI TARZIU
Nu este cangur. Nu, pentru ca se ajuta tinandu-se de degetul ei, facand astfel cativa pasi pe picioarele din spate, dupa care cade. Este probabil vreun fel de urs; cu toate acestea, nu are coada - deocamdata - si nici blana, mai putin pe cap. Continua sa creasca - lucru curios, pentru ca ursii isi inceteaza cresterea mai repede. Ursii sunt periculosi - de la catastrofa noastra - si nu il voi lasa pe acesta sa amusine pe aici fara botnita. I-au propus ei ca ii iau un cangur daca renunta la acesta, dar nu am avut succes - este hotarata sa ne expuna la tot felul de pericole prostesti, cred. Nu era asa inainte de a-si fi pirdut mintile.

DOUA SAPTAMANI MAI TARZIU
I-am examinat gura. Inca nu e nici un pericol: are doar un dinte. Coada inca nu are. Face mai mult zgomot decat inainte - si in special noaptea. M-am mutat de acolo. Ma voi duce insa acolo dimineata, la micul dejun, pentru a vedea daca are mai multi dinti. Cand gura i se va umple cu dinti va fi timpul sa plece, pentru ca un urs nu are nevoie de coada pentru a fi periculos.

PATRU LUNI MAI TARZIU
Am fost o luna plecat la vanat si la pescuit in regiunea pe care o numeste Bufallo; nu stiu de ce, pentru ca acolo nu sunt bizoni. Intre timp, ursul a invatat sa se miste incoace si-ncolo pe picioarele din spate si spune ,,tata" si ,,mama". Cu siguranta este o noua specie. Aceasta asemanare cu cuvintele poate fi pur si simplu accidentala, desigur, fara scop sau noima; dar chiar si in acest caz tot este extraordinar si este un lucru pe care nici un urs nu poate sa il faca. Aceasta imitare a vorbirii, alaturi de apsenta generala a blanii si a cozii, sunt indicatii suficiente ca acesta este un nou fel de urs. Continuarea studierii sale va fi deosebit de interesanta. Intre timp voi pleca intr-o lunga expeditie prin padurile din nord si voi face o cercetare exhaustiva. Cu siguranta trebuie sa fie vreunul pe undeva, iar acesta va fi mai putin periculos cand va avea un companion din propria sa specie. Voi pleca neintarziat, dar ii voi pune mai intai botnita acestuia.

TREI LUNI MAI TARZIU
A fost o vanatoare foarte, foarte obositoare, dar nu am avut succes. Intre timp, fara a pleca de pe domeniul casei, ea a mai prins unul! Nu am vazut niciodata atata noroc. As fi putut vana in aceste paduri o suta de ani si nu m-as fi intalnit niciodata cu aceasta creatura.

IN ZIUA URMATOARE
L-am comparat pe cel nou cu cel vechi si e clar ca amandoi fac parte din aceeasi specie. Voiam sa impaiez unul pentru colectia mea, dar ea a fost impotriva dintr-un motiv sau altul; asa ca am renuntat la idee, desi cred ca este o greseala. Va fi o pierdere ireparabila pentru stiinta daca vor scapa. Cel mai amre este mai bland decat inainte si poate rade si vorbi ca un papagal, invatand acestea, fara indoiala, din cauza ca a srar prea mult langa papagal  si pentru ca are o capacitate imitativa foarte dezvoltata. Voi fi umit daca se va dovedi a fi o noua specie de papagal; desi nu ar trebuie sa fiu, totusi, uimit, fiindca a fost deja tot ceea ce am putut sa-mi inchipui din primele sale zile, pe cand era peste. Cel nou este la fel de urat ca si cel mare la inceput; are aceeasi piele galbejita si rosie precum carnea cruda si acelasi cap ciudat fara blana pe el. Ea ii spune Abel.

ZECE ANI MAI TARZIU
Sunt BAIETI; am aflat asta demult. Venirea lor in acea forma mica si imatura nu-a incurcat; nu eram obisnuiti cu ea. Sunt si cateva fete acum. Abel este un baiat bun, dar Cain poate ar fi fost mai bine daca ar fi ramas urs. Dupa toti acesti ani  vad ca la inceput m-am inselat in ceea ce o priveste pe Eva; este mai bine sa traiesti inafara Gradinii cu ea decat inauntru, fara ea. La inceput am crezut ca vorbeste prea mult; dar acum mi-ar parea rau sa nu mai aud aceasta voce si sa iasa din viata mea. Binecuvantata fie castana care ne-a apropiat si care m-a invatat sa cunosc bunatatea inimii ei si dulceata spiritului sau!

3 comentarii:

reny spunea...

love it...ambele parti mi-au placut mult.

Anonim spunea...

si mie mi-au placut. f interesanta ideea de a impaia copiii =))

BeBe^^ spunea...

Mda stiu, Stai sa vezi si partea Evei. :))

Trimiteți un comentariu