miercuri, 25 noiembrie 2009

Tu, infinitul si dragostea


Esti reflectia mea in apa tulbure de rau si tot ce iti trebuie este dragoste... si putin infinit. Asta e calea de a te face sa te transformi intr-o reflexie pe oglinda lina a unui lac, la cea mai mica atingere a mea. Dragostea e reflectata pe partea cealalta a lacului dar, inafara de reflexie, nu se zareste nimic. Sta singura si nemiscata si astepta un chip pe care sa isi potriveasca trasaturile blande si cuvintele soptite.
Eu sunt mica bucata de infinit de care ai nevoie, iar tu, reflexia mea, astepti sa ma apropii de reflexia dragostei. Dar nu vreau.
Vreau ca dragostea sa o simt nu sa o vad, vreau sa simti si tu dragostea mea, sa mi-o impartasesti. Dar nu stiu ca tu deja ma iubesti, ca dragostea ta pentru mine te face sa zambesti.
Sunt oarba. Din punctul asta de vedere sunt oarba, nu te vad. Nu am puterea sa ma apropii de dragoste de frica ca o sa fiu tradata. Stau departe si astept... astept sa mi-o aduci. Astept ca propria-mi reflexie sa devina independenta, sa alunece pe oglinda neclintita a lacului si sa imi aduca aproape reflexia dragostei.
Dar nu vei putea niciodata face asta. Pentru ca eu nu stiu ca reflexia mea nu se va putea ,,rupe" de mine, ci va fi alaturi de malul lacului deplasandu-se cu pasi sovaitori atunci cand eu ma voi duce la dragoste, sau in lumina palida a apusului cand eu voi pleca, ma voi indeparta si voi disparea in intunericul padurii, tu vei ramane acolo, pe mal, vei ramane sa ma astepti. Desi stii ca nu o sa ma mai intorc.

3 comentarii:

Ana Gabriela spunea...

iubesc comparatia pe care ai facut-o...imi place la nebunie...doua persoane...unul fiind reflectia celuilalt...

tempus fugit à pressa spunea...

imi place la nebunie...doua persoane...unul fiind reflectia celuilalt...În capul meu, sub bolta ţestei, se află un omuleţ care seamănă perfect cu mine: are aceleaşi trăsături, se îmbracă la fel. Ce face el, fac şi eu. Când el mănâncă, eu mănânc. Când el doarme şi visează, eu dorm şi visez exact aceleaşi vise. Când el mişcă mâna dreaptă, o mişc şi eu pe a mea. Pentru că el e păpuşarul meu. Dar bolta cerului nu este decât ţeasta unui copil uriaş, care şi el seamănă perfect cu mine: are aceleaşi trăsături, se îmbracă exact la fel. Ce fac eu, face şi el. Când eu mănânc, el mănâncă. Când eu dorm şi visez, el doarme şi visează exact acelaşi vis. Pentru ca el sa mişte mâna dreaptă, este de-ajuns să mişc mâna dreaptă. Pentru că eu sunt păpuşarul lui. (…) Dar în păpuşarul meu există alt păpuşar, care stă în ţeasta lui şi seamănă perfect cu mine, iar în el altul şi mai mic şi tot aşa, la nesfârşit. Iar păpuşa mea mânuieşte o altă păpuşă, mult mai mare, în a cărei ţeastă trăieşte şi care mânuieşte şi ea altă păpuşă, şi tot astfel, la nesfârşit. Lumea lor e la fel ca lumea noastră. Eu însumi nu ştiu care din acest şir sunt

BeBe^^ spunea...

A... tst, Sper ca iti place... :-?

Trimiteți un comentariu